Liviu Andrei-Fotografii

Dragă Romånia,

Nu ne scriem foarte des. Ne vizităm la răstimpuri, dar nu ne mai înţelegem de foarte mult timp. Îţi scriem acum pentru că mai mult ca în alte dăţi trebuie să deschizi ochii. De ceva timp primim întrebări pe stradă, la ore, de la cunoscuţi: «De ce la 20 de ani de la revoluţie mai votezi comuniştii?» Ne este greu să răspundem, pentru că ne este greu să ne uităm înapoi. Priveliştea este mult prea tristă şi, de multe ori, de neînţeles.

Am plecat, cu mai mult sau mai puţin timp în urmă, cu speranţa de mai bine. Lucrurile păreau să fi intrat pe un făgaş normal, părea că, încet dar sigur, ceva avea să se întåmple. Povesteam cu måndrie colegilor mai europeni decåt noi cum Romånia începe să devină ceea ce ne-am fi dorit cu toţii să devină: o ţară puternică, cu cetăţeni informaţi şi implicaţi. O ţară de care eram måndri. O ţară căreia nu-i era teamă să lupte pentru idealuri, pentru principii, pentru viitor. Astăzi, în schimb, dezamăgirea ne-a cuprins pe toţi. Ce blestem te båntuie, Romånia, ca să îţi poţi încă iubi călăii? Călăii care mai întåi te-au sărăcit ca să te poată manipula mai uşor. Călăii care, apoi, şi-au dat seama că nu e aşa greu să obţină ce-şi doresc. Cåţiva potentaţi au ajuns în posesia principalelor mijloace media.

Cunoaştem puterea lor pentru că trăim şi noi într-o societate dependentă de media. Numai că în Romånia lucrurile şi-au pierdut de mult echilibrul. Televiziunile au ajuns doar mijloace de manipulare a deciziei politice. Televiziunile au creat imaginea unei dictaturi închipuite ca să acopere adevărata dictatură a parlamentului. Ieri, pe 1 decembrie, televiziunea naţională a uitat să îţi spună La Mulţi Ani. A ales, în schimb, să transmită întålnirea electorală a unui candidat. Tot ieri, bunul-simţ a fost înjosit, cånd principalele televiziuni de ştiri au minţit în legătură cu contra-manifestaţia timişorenilor. Şi, apropo de Timişoara, ieri ai fost umilită ca parcă niciodată pånă acum.

Eroii Timişoarei şi ai rezistenţei anticomuniste au murit ieri a doua oară cånd au fost folosiţi atåt de cinic de chiar criminalul lor. Ai putea, poate, crede că nu ştim ce s-a întåmplat. Că suntem tineri, că n-ar trebui să vorbim aşa uşor despre trecut. Dar uiţi, dragă Romånia, că avem cu toţii părinţi. Bunici. Oameni care au fost acolo, de faţă, atunci cånd oprimarea a devenit insuportabilă. Oameni pe care i-am ascultat, înfricoşaţi, povestind despre durerile trecutului. Oameni care, în 1990, treceau graniţa în Bulgaria, ca să ne cumpere lapte sau jucării. Oameni pe care noi îi respectăm, pentru că ne-au dat tot ce aveau mai bun. Tu, însă, se pare că nu-i mai respecţi. Ţi-ai pierdut oare, la 20 de ani, respectul faţă de cei care ţi-au (re)dat viaţa? N-am uitat, Romånia, şi nu putem uita ce-a fost. Nu putem uita poveştile bunicilor, mai înspăimåntătoare decåt orice film horror, pentru simplul motiv că s-au întåmplat cu adevărat.

Foamea. Frigul. Frica. Lipsurile. Mineriadele. Mai mult decåt atåt, nu putem uita ceea ce chiar noi am trăit, în 2000-2004. Baronii locali. Jurnaliştii anihilaţi. Spălarea de bani. Ouăle domnului Năstase. Palmierii domnului Agathon. Decimarea fondului forestier. Lipsa oricăror investiţii străine solide. Privatizările pe un euro. Programul «cornul şi laptele» sau, mai precis, «cornul mucegăit şi laptele acrit». Ţi-aduci aminte acum? Ce este însă poate cel mai dureros este eliminarea oricăror standarde în dezbaterea electorală. Filme trucate, acuzaţii fictive sau nu, umplu ecranul televizorului. A avea «faţă de preşedinte» devine mai important decåt a avea forţa de a fi preşedinte. Ştirea unei numiri romåneşti în Comisia Europeană sau o dezbatere pe politică externă între candidaţi sunt îngropate de «dezbateri» lipsite de candidaţi. E atåt de simplu, Romånia, să-ţi dai seama că eşti manipulată. E atåt de simplu, şi nu e prea tårziu. Deschide ochii şi priveşte în jur: cine sunt ce-i care-ţi vor binele? În 2004, ca un copil abuzat, ţi-ai cåştigat dreptul la emancipare. Iar acum vrei să te întorci? La aceleaşi probleme pe care le cunoşti deja? La aceleaşi tristeţi?

Sau mergi înainte, pe o cale nu neapărat uşoară, dar corectă? Gåndeşte-te bine. Nu eşti un stat de drept, Romånia. Eşti un stat nereformat în care magistraţii îşi permit să intre în grevă sfidåndu-l şi sfidåndu-ne. Un stat în care parlamentul şi oamenii politici sunt marile piedici în calea reformei. Un stat în care cei care încearcă să reformeze sunt acoperiţi cu mocirlă de cei care au creat problemele. Un stat care nu vrem să fie al nostru şi în care nu vrem să ne creştem copiii. Dar avem încă încredere în tine. Duminică hotărăşti dacă îţi îmbrăţişezi sau nu călăii. Duminică hotărăşti cåt preţ pui pe vieţile celor care s-au sacrificat pentru tine. Duminică hotărăşti dacă ne întorci încă o dată spatele sau nu.

Duminică putem fi måndri sau dezamăgiţi. Ţine doar de tine.

Cu multă dragoste